Sprijin pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local, inclusiv prin încheierea de parteneriate.

M POCA a publicat vineri, 8 ianuarie 2021, calendarul orientativ privind lansările de cereri de proiecte în 2021.
Conform documentului, în luna ianuarie 2021 va fi lansat un apel destinat ONG-urilor, respectiv partenerilor sociali, în cadrul Axei Prioritare 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, OS 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP/ Sprijin pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local, inclusiv prin încheierea de parteneriate.
Apelul, de tip competitiv, are o valoare totală alocată de 4.358.885,00 euro.
Cel de-al doilea apel de tip competitiv, programat pentru luna februarie 2021, se adresează autorităților administrației publice locale, are o valoare totală de 6.155.614,00 euro.
Apelul, ce ar putea fi lansat în consultare publică în luna ianuarie 2021, se încadrează în Axa Prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, OS 2.2 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente.
Descarcă calendarul
Ana-Maria Radu,
Sursa: AM POCA