Asociația Zâmbește Pentru Viitor- BRASOV – ROMANIA este o asociatie română de drept privat, se constituie si se organizeaza in conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu toate modificarile ulterioare, de către membrii fondatori si functioneaza in acord cu legislatia in vigoare si prevederile prezentului statut pe o durată nedeterminată.
Asociaţia are caracter de reprezentare a membrilor săi, este non profit, nonguvernamentală si apolitică .
Scopul asociatiei:
Art.6. Scopul Asociaţiei constă în identificarea copiilor şi tinerilor cu probleme deosebite şi sprijinirea lor în scopul integrării sociale.
Art 7 Pentru realizarea scopului asociaţiei obiectivele acesteia constau în :
– Să dezvolte programe în parteneriat cu alte instituţii, asociaţii şi fundaţii din ţară şi din străinătate;
– să identifice necesităţile imediate ale copiilor şi tinerilor din municipiului şi judeţului Braşov, cât şi cele de perspectivă, în domeniile: economic, socio-profesional, al administraţiei publice, al democraţiei şi dezvoltării locale, al mass-mediei şi comunicaţiilor, cooperării juridice, sănătăţii, educaţiei, culturii şi patrimoniului, problemelor copiilor şi tineretului, mediului înconjurător şi amenajării teritoriului;
– Să mobilizeze resursele interne şi externe ale instituţiilor şi organizaţiilor locale, centrale, internaţionale, atât guvernamentale cât şi private, destinate sprijinirii persoanelor cu probleme sociale;
– Să dezvolte relaţii de prietenie şi ajutorare reciprocă între membrii organizaţiei, a spiritului de muncă în echipă;
– Să dezvolte programe în parteneriat cu alte instituţii, asociaţii şi fundaţii din ţară şi din străinătate;
– Să creeze centre de întâlnire, recreare, educaţie, îngrijire şi asistenţă medicală, integrare în societate pentru toate categoriile de vârstă;
– Să organizeze expoziţii, seminarii, simpozioane, schimburi de experienţă, călătorii de studii şi documentare, stagii de practică în instituţii din ţară şi din străinătate;
-Să contribuie la concilierea calităţii vieţii şi a activităţilor socio-economice şi agroturistice, prin amenajarea teritoriului, conservarea şi valorificarea ambientului uman;
– Să contribuie la ridicarea nivelului de educare şi implicare civică a locuitorilor în procesul de consolidare a societăţii civile cât şi în cel de dezvoltare locală;
– Să încurajeze cooperarea europeană cu participarea copiilor şi tineretului;
– Să realizeze activităţi de publicitate, să editeze şi să tipărească publicaţii de specialitate şi informare în vederea realizării scopului acesteia;
– Să organizeze acţiuni caritabile pentru strângere de fonduri
Motto-ul Asociației: ,,CÂND OAMENII NU POT ZAMBI, DĂRUIEȘTE-LE TU UN ZAMBET!”